Atacantul brazilian al echipei Corinthians, Ronaldo, care a revenit, miercuri, pe teren după aproximativ un an de absență cauzată de o accidentare la genunchiul stâng, a declarat că faptul că poate juca din nou îi dă un sentiment extraordinar, informează AFP.
"Să fiu din nou acolo pe gazon mi-a dat un sentiment incredibil. Este într-adevăr o mare emoție", a precizat Ronaldo pentru Globo TV.
Fostul internațional brazilian a debutat la noul său club în partida pe care Corinthians a câștigat-o, miercuri, scor 2-0, în fața echipei Itumbiara, în primul tur al Cupei Braziliei. Ronaldo, care nu mai evoluase de 387 de zile, a intrat pe teren în minutul 67 al meciului.
"Am suferit foarte mult în acest an în care am stat departe de teren. Nu a fost decât debutul pentru mine, doresc să îmi îmbunătățesc jocul. Nu știu dacă pot juca în toate meciurile, dar voi încerca să evoluez în cât mai multe partide", a completat jucătorul cariocas.
Ronaldo evoluase ultima dată la 13 februarie 2008, într-un meci AC Milan – Livorno, în care s-a accidentat grav la genunchiul stâng. El este legitimat la Corinthians Sao Paulo din decembrie 2008.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER